Lună: septembrie 2019

Ceaiul de gutui reface ficatul – În plus, susține funcțiile stomacului și pancreasului

Toate părțile componente ale gutuiului se folosesc în scopuri terapeutice: frunzele, fructele, sâmburii, cotorul fructului și chiar scoarța de pe crenguțele tinere ale gutuiului. Cu un conţinut ridicat de apă (70-72%), zaharuri (6-13%), vitamine (A, B, PP) şi minerale (calciu, fier, fosfor, potasiu), gutuile aduc beneficii sănătăţii dacă sunt consumate ca atare, sub formă de remedii naturiste, fie folosite la prepararea deserturilor.

Sub formă de infuzie, decoct, macerat, emulsie sau lichior medicinal, gutuile au grijă de sănătatea digestivă, de problemele respiratorii, dar şi de arsuri sau eczeme. Nici frunzele de gutui nu sunt de neglijat. Ele conțin acizi organici, dintre care acidul quinic are cea mai mare concentraţie (aproximativ 72%), fiind urmat de acizii citric (circa 13%), oxalic, malic, fumaric şi shikimic. În frunzele gutuilor se mai găsesc numeroşi alţi compuşi fitochimici cu acţiune antioxidantă şi antiinflamatorie dovedită, precum quercetina şi rutinul.

Iată câteva dintre beneficiile ceaiului din frunze de gutui! Tratează afecțiunile ficatului și pancreasului – Studii recente japoneze au arătat că gutuile au substanțe importante antivirale, care au rol important în cazurile de hepatită. Sucul de gutui, dar și gutuile crude sunt cele mai bune pentru tratarea bolilor de ficat și pancreas. Sucul de gutui diluat cu suc de mere este foarte benefic pentru activitatea pancreasului. Ceea ce este extraordinar la acest fruct este faptul că și frunzele au proprietăți deosebite. Așadar, nu ezitați să luați frunze de gutui, care lăsate la uscat fac un ceai excelent pentru diverse afecțiuni. De pildă, suferinzii de hipertensiune ar trebui să facă macerat din frunze de gutui, acesta reglează tensiunea arterială.

Tratează hipertensiunea arterială și reglează glicemia – Ceaiul din frunze de gutui se folosește în tratarea insuficienței cardiace și a bolilor de ficat. Pentru persoanele cu afecțiuni cardiovasculare, atât ceaiul, cât și fructele proaspete le sunt benefice. Datorită numeroaselor vitamine conținute în frunzele de gutui, acestea se folosesc sub formă de infuzie și pentru stările de nervozitate, depresie, agitație, insomnie. Frunzele de gutui au efecte sedative, iar substanțele prezente în frunze și fruct sunt antidepresive.

De asemenea, ceaiul din frunze de gutui, dar și gutuile crude sunt foarte utile în curele de slăbire, deoarece au proprietăți diuretice și depurative. Așadar, ajută la eliminarea toxinelor din organism și a kilogramelor în plus. De altfel, toamna este unul dintre cele mai bune anotimpuri pentru slăbit, având atâtea fructe și legume proaspete care ajută la detoxifiere și slăbire. Datorită conținutului de acid quinic, acid malic, oxalic și citric, beneficiile frunzelor de gutui sunt foarte intens studiate de specialiștii în biochimie.

Frunzele mai conțin și alți compuși fitochimici, cu acțiune antiinflamatorie și antioxidantă. Diabetul zaharat este o altă boală ce poate fi ținută sub control prin infuzia de ceai de frunze de gutui. O lingură de frunze de gutui la o cană de apă fiartă, porționată în trei este suficient. Excelent remediu pentru răceli, gripe și infecții gastro-intestinale. Gutuile sunt recunoscute pentru efectele lor benefice în răceli și gripe, iar ceaiul din frunzele gutuilor este un remediu natural foarte bun pentru tusea convulsivă. De altfel, unele persoane îl folosesc și în crizele de astm. Gutuile sunt un remediu la îndemână în această perioadă pentru cazurile de infecții gastro-intestinale sau diaree.

Astfel, se prepară un decoct din 5 grame de frunze de gutui, peste care se toarnă 200 de ml de apă fiartă. Decoctul se ține pe baie de aburi încă 20 de minute. Se lasă la răcit și se pune într-o sticlă, care se completează cu apă fiartă și răcită. Se iau zilnic 2 linguri de decoct de trei ori. Ceaiul din frunze de gutui este remediu excelent împotriva mătreții și se folosește cu încredere pentru întărirea firului de păr și hrănirea lui.

Filed under: Sanatate

Cremă de zahăr ars – Rețetă simplă, delicioasă și rapidă

Pentru astăzi ne-am gândit să vă propumem o rețetă clasică de cremă de zahăr ars cu care să vă răsfățați. Cremă de zahăr ars – Ingredinete: 1 litru lapte, 8 ouă, 200 gr zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, esenţă rom.

Cremă de zahăr ars – Mod de preparare. Primul pas este de a pune laptele la fiert și la răcit, pentru a fi la o temperatură potrivită(temperatura camerei) atunci când este momentul să-l folosim. Într-o cratiță se caramelizează 100 gr de zahăr. Imediat ce s-a topit, se roteşte cratiţa astfel încât să se ungă peretele cratiţei până aproape de margine. Atunci când se aude trosnind înseamnă că s-a răcit suficient.

Se bat cele opt oua cu 200 gr zahăr şi cu zahărul vanilat până se topeşte zahărul. Eu le-am rezolvat repede cu mixerul. Numărul de ouă ce se pot folosi la 1 litru de lapte nu este bătut în cuie ci poate fi între minim 5 şi arhisuficientul 10. Dacă sunt mai puţine se ţine mai mult la cuptor pentru a se închega crema. Laptele, ouăle și esența de rom se amestecă. Puteți aroma crema de zahăr ars cu orice aromă pe care o preferați. Pentru o textură interesantă și un gust deosebit, puteți adăuga coajă rasă de portocală sau stafide.

Punem cratiţa pe un alt vas cu apă astfel încât să se sprijine în mânere. Dacă nu avem o punem într-o tavă cu apă. Crema de zahăr ars se prepară la bain marie pentru a asigura un transfer încet de căldură care duce la obţinerea siropului de caramel şi evitarea arderii cremei. Lăsăm la cuptor pentru cca o oră. Crema trebuie să capete consistenţă şi dacă agităm uşor cratiţa trebuie să tremure ca piftia. Când observăm că are consitenţa piftiei oprim focul. Crema de zahăr ars se servește rece.

Poftă bună!

Filed under: Retete

Papanași fini și delicioși, făcuți în cuptor – Nu mai schimbi rețeta, te asigur

Ingrediente: 500 g brânză de vaci, 4 ouă, 4 linguri făină, 1 linguriță praf de copt, 1/2 linguriță sare, 2 lingurițe zahăr.

Mod de preparare:

1. Într-un bol, amestecăm brânza de vaci cu ouă. Adăugăm sarea, zahărul, făina și praful de copt. Amestecăm bine.

2. Turnăm compoziția într-o formă de brioșe.

3. Coacem la temperatura de 220 de grade, timp de 20 de minute.

Să îi savurați cu drag! Poftă bună!

Filed under: Retete

Să îl faceți la urmatoarea zi aniversară – Tortul Medovik fără coacere, gata în doar 20 de minute

Ingrediente pentru cremă: 100 g unt moale, 2 linguri smântână, 500 g brânză dulce, 150 g zahăr pudră, 1 plic zahăr vanilat.

Ingrediente pentru glazură: 100 g ciocolată neagră, 1 lingură de lapte, 100 ml ulei

Mod de preparare:

1. Cu ajutorul unui mixer, batem untul. Adăugăm zahăr pudră, brânza de vaci, zahărul vanilat și smântâna. Amestecăm bine până la omogenizare.

2. Pe o formă de copt acoperită cu hârtie alimentară, așezăm un strat de biscuiți. Pe deasupra, turnăm un strat de cremă. Adăugăm un al 2-lea strat de biscuiți și procedăm la fel până terminăm toate ingredientele.

3. Punem tortul la frigider pentru 2 ore.

4. Pentru glazură, topim ciocolata pe baie de aburi. Adăugăm laptele și amestecăm până când obținem o glazură fină.

5. Scoatem tortul din frigider, îl răsturnăm și îl decorăm cu glazura pregătită anterior.

Poftă bună!

Filed under: Retete

Dieta cu ouă întrece orice așteptări – Este dură, dar poți slăbi până la 15 kg în 15 zile

Ne modificăm meniul zilnic și ne petrecem serile în sala de sport, renunțând la deserturile preferate și nu mai suportăm să vedem legumele și cerealele. Și toate acestea, în zadar, căci kilogramele în plus nu dispar așa cum ne-am dori noi. Acest lucru vorbește despre faptul că nu facem ceva corect. A venit timpul să schimbăm acest lucru!

Cura de slăbit pe bază de ouă și portocale este considerată o mono-dietă proteică. Aceasta a devenit populară de ceva timp, și nu în zadar, căci rezultatele ei sunt vizibile cu ochiul liber. În doar prima de zi de la introducerea noului meniu este posibil să dați jos minim 1 kg. Însă trebuie să vă atenționăm: nu e cazul să exagerați. Folosirea îndelungată a acestei cure de slăbire poate provoca o insuficiență a elementelor nutritive, iată de ce este indicat să țineți această dietă până la 2 săptămâni, nicidecum mai mult. Iar dacă sunteți alergic la componentele de bază, atunci vă recomandăm insistent să renunțați la slăbitul pe această cale.

Ouăle și portocalele – un tandem vechi, dar puternic. De ce unul din produsele de bază ale acestei diete se consideră a fi oul? Un produs obișnuit – sursă de 12 vitamine și de proteine. Dacă ar fi să comparăm cu zecile de alte produse, atunci nivelul caloric al acestuia este amuzant de mic – 157 kcal la 100 g. Lecitina, care se conține în ouă, influențează pozitiv asupra activității întregului organism. În ceea ce privește portocala, sarcina sa este să asigure organismului toate vitaminele necesare pe parcursul dietei. De asemenea, are menirea de a elimina toxinele din organism. Pe lângă toate acestea, pe durata acestei diete este foarte important să se întrebuințeze multe lichide. Nutriționiștii vorbesc despre o cantitate de 2 l pe zi. Este vorba de apă plată sau ceai verde neîndulcit.

MENIUL SĂPTĂMÂNAL. Luni. La micul dejun – o jumătate de portocală și 2 ouă fierte, tari. La prânz – portocale pe săturate sau 150 g de salată de legume și verdeață, 150 g de piept de pui fiert. La cină – 150 g de piept de pui fiert, 2 ouă fierte, tari, grapefruit. Marți. La micul dejun – o jumătate de portocală și 2 ouă fierte, tari. La prânz – 200 g de salată de legume și verdeață, 150 g de piept de pui fiert. La cină – 2 ouă fierte, tari, grapefruit, 200 g de salată de legume și verdeață, o felie de pâine prăjită.

Miercuri. La micul dejun – o jumătate de portocală și 2 ouă fierte, tari. La prânz – o felie de pâine prăjită, o roșie, 50 g brânză degresată sau 200 g salată de castraveți, 150 g de piept de pui fiert. La cină – 150 g de piept de pui fiert, 2 ouă fierte, tari, grapefruit. Joi. La micul dejun – o jumătate de portocală și 2 ouă fierte, tari. La prânz – portocale pe săturate sau 200 g brânză degresată, 200 g legume fierte. La cină – 200 g de salată de legume, 150 g de piept de pui fiert, 2 ouă fierte, tari.

Vineri. La micul dejun – o jumătate de portocală și 2 ouă fierte, tari. La prânz – 2 ouă fierte, tari și oricare legumă fiartă. La cină – 150 g de pește fiert, o portocală, 150 g de salată de legume. Sâmbătă. La micul dejun – o jumătate de portocală și 2 ouă fierte, tari. La prânz – portocale pe săturate sau 150 g carne fiartă și 3 roșii. La cină – 200 g de salată de legume și 150 g le piept de pui fiert. Duminică. La micul dejun – o jumătate de portocală și 2 ouă fierte tari. La prânz – o portocală, 200 g legume pregătite la aburi, 150 g de piept de pui fiert. La cină – 200 g salată de legume și 150 g de piept de pui fiert..

Renunțarea la acest meniu nu este obligatorie. Totuși, specialiștii recomandă insistent ca, produsele care nu au fost incluse în această cură de slăbire, să fie reintroduse treptat în meniu. Pentru ca organismul să nu aibă de suferit, iar kilogramele în plus să nu se depună din nou, începeți din a 8-a zi cu o supă de legume sau terci. Pe parcursul primei săptămâni de cură, optați doar pentru carne slabă. Rezultatele acestei cure de slăbit vă vor bucura și, cu siguranță, nu vor dispărea la încetarea acesteia. Povestiți despre această nouă cură de slăbire și prietenelor dumneavoastră! La sigur, își doresc și ele să se laude cu silueta visurilor lor.

Filed under: Sanatate

Șterge geamurile cu sare dizolvată în oțet alb. Dacă știam de soluția asta, făceam așa de ani de zile

De multe ori, sa speli geamurile, sa cureti tocurile si ramele ti se pare o corvoada. Pe langa munca pe care o depui, mai trebuie sa scoti si bani din buzunar pentru a cumpara produse speciale din magazine. Afla ca lucrurile nu stau deloc asa. Pentru a da stralucire ferestrelor, foloseste cu incredere ce ai prin camara. Vei vedea ca munca ta va fi mult mai usoara si vei face si economie la bani.

1. Amoniacul, pentru o curatenie de durata. Pentru ferestre care raman curate mai mult timp, incearca un amestec de amoniac si lichid de vase, care depune un strat protector pe suprafata geamului. Intr-un litru de apa adauga un pahar de amoniac si aceeasi doza de lichid de vase. Amesteca bine solutia, iar apoi inmoaie o laveta cu care sa freci si sa stergi bine.

2. Alcoolul sanitar elimina urmele de degete. Urmele de degete sau amprentele dispar daca geamul este sters cu alcool medicinal Cum sa procedezi? Dilueaza alcoolul sanitar in apa si adauga apoi cateva picaturi de uleiuri esentiale pentru a lasa in urma un parfum agreabil. Dupa ce ai sters geamul, nu este nevoie sa-l mai clatesti. 3. Cartoful scoate petele dificile. In cazul in care petele sunt vechi si profunde, incearca sa le elimini folosind o felie de cartof crud. Freaca bine pata si asteapta cateva minute pana ce urmele lasate se usuca. Sterge-le apoi cu o solutie formata din alcool sanitar si apa.

4. Otetul alb sterge picaturile de calcar. Ferestrele care se afla in apropierea chiuvetei din bucatarie sau baie se pot murdari de pete de calcar. Iti vine in ajutor otetul alb! Dilueaza jumatate de litru de otet intr-un litru de apa. Vaporizeaza pe geam si sterge-l apoi cu o carpa care nu lasa scame.

5. Sarea elimina aspectul mat. De multe ori, geamurile, mai ales cele de la balcon si bucatarie, au un aspect mat, din cauza prafului, a aburilor, a picaturilor de ulei sau grasime. Aceste urme ies daca folosesti sare grunjoasa. Dizolva sare grunjoasa in otet alb si apa si freaca geamurile cu un burete usor abraziv.

6. Uleiul de busuioc alunga mustele. Folosind ulei esential de busuioc vei alunga mustele care nu vor mai lasa urme de murdarie pe geamuri. Nu trebuie decat sa adaugi cateva picaturi de ulei de busuioc intr-un recipient in care ai turnat otet alb. Otetul va indeparta mizeria si va degresa geamul, iar busuiocul va alunga pe viitor mustele si alte insecte nedorite. 7. Bicarbonatul inlatura petele de vopsea. Daca geamul este patat cu vopsea care s-a intarit foloseste o solutie formata din 250 ml de apa fierbinte si o lingura de bicarbonat de sodiu. Inmoaie o carpa in aceasta solutie si freaca pata de vopsea pana o indepartezi.

Filed under: Generalitati

Iată cum să cureți tigăile de grăsime și arsuri cu bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu plus putin peroxid de hidrogen pot fi secretul pe care-l cautai de ani de zile pentru a „salva” oalele si tigaile arse. Am vazut de-a lungul timpului tot felul de metode, cu nisip, cu faina, cu diverse substante chimice, insa nici una nu functioneaza la fel de bine ca aceasta. În plus, nu va fi nevoie să vă curățați mâinile de substanțele chimice, rețeta este destul de simplă! Încercați, veți fi plăcut uimite de rezultat!

Ai nevoie de urmatoarele „ingrediente”: 2 linguri peroxid de hidrogen 3%; 1/2 cană bicarbonat de sodiu; 1 linguriță soluție de spălat vasele. Nota informativa: peroxidul de hidrogen este de fapt apa oxigenata si se gaseste la orice farmacie. Este si destul de ieftin, costand in jur de 10 lei o sticla. Cum preparam solutia pentru curatat vasele? Amestecați toate ingredientele enumerate mai sus și bateți compoziția, astfel incat să obțineți o solutie omogena. Dacă e nevoie, mai adăugați puțin peroxid de hidrogen, insa, de obicei, 2 linguri sunt suficiente.

Cum spalam vasele cu ea? Aplicați soluția pe suprafețele murdare de grasime sau cele afumate. Puteti aplica fara griji pe orice fel de vase, deoarece solutia in sine nu le va afecta. Lăsați timp de 10-15 minute. Frecați tigaia cu o perie rigidă și soluție de curățat. Eu folosesc Fairy, insa orice solutie functioneaza. Clătiți cu apă caldă sub jetul de la robinet. Recomand ca procedura sa fie efectuată în mănuși, sa nu va stricati unghiutele. Vasele vor fi ca noi! Nu este o reclama la nimic, nu este nimic magic, va recomand, cand aveti putin timp liber, sa incercati aceasta metoda si sa-mi scrieti pe facebook ce rezultate ati obtinut. Eu personal am fost foarte incantata si de aceea mi-am propus sa scriu aceasta postare.Mult spor!

Update: am primit intrebari cu privire la peroxidul de oxigen. Acesta mai este numit si Apa Oxigenata si este o solutie dezinfectanta sigura, netoxica, de uz general, cu proprietati antiseptice si hemostatice. Distruge germenii prin oxidare, fiind eficienta impotriva bacteriilor, parazitilor, virusurilor si toxinelor. Se foloseste pentru curatarea si asepsia plagilor cutanate benigne, precum si pentru oprirea sangerarii acestora, favorizand epitelizarea tesuturilor.

Filed under: Generalitati

Recomandarea medicilor pentru persoanele alergice la ambrozie

Alergia la ambrozie e chin pentru foarte mulți români. Din cauza polenului acestei plante, persoanele sensibile au reacții care pot însemna crize de strănut și ochi roșii, dar pot merge până la șoc anafilactic. Și, deși există o lege care-i obligă pe proprietarii de terenuri să taie bălăriile, ambrozia continuă să se răspândească.

-Uitaţi-vă, tot e cu sămânţă, absolut toată. Pe marginea drumului, până aici, e plin de ambrozie.

Pentru cei care au alergie la ambrozie, plantele lăsate să crească în voie înseamnă – în cel mai bun caz – strănut repetat şi ȋnroşirea ochiilor.

Adrian Marinescu – medic primar boli infecțioase: Pentru cei care au oricum un teren alergic, formele pot să fie severe. Ne gândim la pacienții asmatici, la cei care au diverse forme de alergii severe cronice, de la ambrozie pot avea diverse episoade acute.

Dorel Ţârţ – purtător de cuvânt DSP Bihor: Sensibilizarea alergică la polenul de ambrozie produce manifestări clinice cum ar fi rinofaringite, rinoconjunctivite acute şi astm, putând produce manifestări cum ar fi urticaria sau angioedemul, iar uneori manifestările sunt similare şocului anafilactic.

Alergia la ambrozia are efecte mai grave în cazul copiilor.

Ioan Erdei – localnic: Îl mănâncă ochii, urechile, face otită foarte repede, răceşte foarte repede, nasul, îl mănâncă gura. Polenul ăsta ne atacă copilul, în fiecare săptămână trebuie să mergem cu el la spital.

Există o legislație care permite sancționarea proprietarilor care nu elimină ambrozia de pe terenurile lor. Amenzile pot urca până la 20.000 de lei, însă până acum autoritățile nu par interesate să îi sancționeze.

Sancțiunile pot fi aplicate doar de comisie mixtă, constituită de prefectură, din care fac parte reprezentanţi ai Direcţiei Agricole, Gărzii de Mediu, DSP şi ai autorităţilor locale.

Florica Cherecheș, deputat, inițiator lege combatere ambrozie: Primăriile încă nu au înțeles exact cum trebuie să procedeze, că trebuie să transmită aceste informații.

Ionuț Stroe – deputat PNL: Nu există niciun fel de scuză pentru administrațiile publice locale sau pentru ministrul agriculturii pentru lipsa combaterii ambroziei în România. Există o lege, în vigoare din martie 2018, există norme de aplicare care cu întarziere au apărut la 1 ianuarie 2019.

Medicii le recomandă pacienților care au alergie la ambrozie să nu ia medicamente după ureche.

Adrian Marinescu – medic primar boli infecțioase: De multe ori trece de la sine dacă nu mai venim în contact cu ambrozia. Dacă sunt forme severe, trebuie un ajutor medical specializat.

În viitorul destul de îndepărtat, medicii din Timișoara ar putea dezvolta un antidot pentru alergia la ambrozie.

Dr. Carmen Bunu-Panaitescu, medic primar alergolog: Înseamnă cel puțin 10 ani de studii pentru că trebuie să găsești fragmentul pe care să îl administrezi la animal, să dovedești că are efect și abia apoi să treci pe studiile clinice. Efortul nostru a fost singurul din lume practic, nu doar din Europa.

Ambrozia e o plantă care produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie și până la finalul lunii septembrie. Pe perioada verii, polenul este răspândit de vânt la distanțe foarte mari. Datele oficiale arată că peste două milioane și jumătate de români sunt expuși alergiilor provocate de ambrozie.

Filed under: Sanatate

Rulada cu foi de napolitana si biscuiti

Ingrediente: 2 foi de napolitane 200 g rahat 100 g margarina 200 g biscuiti 100 g zahar 3 linguri cacao 100 ml apa 1 lamaie

Mod de preparare: Se trec prin masina de tocat biscuitii, rahatul si lamaia intreaga. Se amesteca apa cu zahar, cacao, margarina si se pun pe foc 5-6 minute, pana se leaga; se toarna peste amestecul de biscuiti si se omogenizeaza.

Se stropeste cu apa calduta o foaie de napolitana, se intinde jumatate din crema, se adauga cea de-a doua foaie de napolitana, se stropeste si aceasta cu apa, apoi se intinde restul de crema.

Se ruleaza strans, se pune in folie alimentara si se da la rece 3-4 ore inainte de a fi taiata.

sursa articol: http://delly.garbo.ro sursa fotografie: http://www.culinar.ro

Filed under: Retete

Rulouri cu vanilie. Super delicioase!

Ingrediente:

Pentru aluat: 1/2 pachet de margarina 2 oua 1 pahar lapte 1 pahar zahar 1 praf de copt zahar vanilat 7-8 pahare faina

Pentru crema: 6 lg faina 4 lg cacao 12 lg de zahar 3 plicuri de zahar vanilat 1 l lapte dulce 1 1/2 unt 1 1/2 esenta de rom sare

Mod de preparare:

Se topeste margarina, se adauga si celelalte ingrediente, se face un aluat din care se intind foi, de 2 mm grosime, din care se taie straifuri late de 2 cm, lungi de 35 cm. Se pregatesc conurile de metal, se ia un straif si se infasoara, de jur imprejur, suprapunand cam 3 mm, aluatul, pentru a nu iesi crema mai tarziu. Dupa ce infasuram toate conurile, se pun in tava, la copt, cam 25 de minute la foc mic, pana se auresc un pic.

Crema: Se pune laptele intr-un vas si se amesteca faina cu telul, sare, cacao si se pune pe foc mic.

Se adauga apoi si celelalte ingrediente, cu exceptia margarinei si romului. Dupa ce a fiert si s-a ingrosat se pune la racit un pic, sa fie suportabila la mana, dupa care se adauga margarina, felii, se omegenizeaza bine, pana se topeste, iar la urma se pune esenta de rom. Cand s-a racit bine, se umplu rulourile si se dau la rece.

sursa articol: http://delly.garbo.ro sursa fotografie: http://www.zaris.ro

Filed under: Retete